Au venit sa verifice furtune si tevi si altele pentru masina de spalat. Jur ca m-am chinuit sa ajung acasa mai devreme de 20.15 in conditiile in care au zis ei ca vin pe la 19.00, cred ca de aia cand am venit erau super chercheliti si pusi pe distractie.

Ooook, so avem doua bucati instalatori cam 37 – 40 ani, unul cam 2 pe 2, very moustaché si very yellow dressed, unul very shorty, very hairy (bleah !) and very smiley by the way…

Vin, deschid, intra, incep sa se uite sa masoare, fac tot felul de glume, se impiedica unul de altul, se incurca in ruleta, se tot intreaba unul pe celalalt acelasi lucru si isi tot vorbesc cu diminutive; me…standing on the hallway, wondering wtf are they doing si numai ce aud:

« - hai mai cocolosule nu ai terminat de masurat? »

Ooooooooooops, se opreste lumina in baie, pur si simplu se stinge neonul.

Me, visibly shocked, wanted to say smth, but didn’t know what …

“cocolosule?” “neonul?” pica ruleta, aud boncanituri si de fapt masinaaaaaaaaaa de spalat era cu probleme…

ma bufnea si rasul, ma apucau si nervi, si ei erau tot un zambet si o hlizeala.

Mai stau un pic, ma duc pana pe balcon, revin …aceleasi discutii pline de afectiune, aceleasi gesturi…ok, ma striga, ma cheama sa ma intrebe daca n-ar fi mai bine sa spargem peretele sa facem modificari, sa…bla …bla

Ora 21.00 : moaaaaaaaaaamaaaaaaaaaa si nu se mai termina

21.30 au plecat, vor reveni cu detalii.

Me, myself and my head now : wtf really happend ?

Don’t know for sure …

I only hope I’ll be able to use the washing machine by the end of the week.

Nu mi s-a mai intamplat demult sa ma trezesc duminica la pranz cu exceptia noptilor de sambata pierdute prin vreun pub si care sincer se cam raresc in ultima vreme in ceea ce ma priveste. Eh, ce sa-i faci, varsta … J

M-am trezit azi la pranz cu o senzatie usor disperata ca ploua, si ca de ce ploua (?) avand in vedere ca ieri a fost super frumos ; am urmat cu pasi adormiti drumul catre bucatarie, am prestat rapidamente o cafia si m-am uitat pe geam, nu ploua, dar e atmosfera de ploaie, sau n-o fii dar mi se pare mie. (beau 3 in 1, mi se groaznic in ultima vreme, dar e cel mai rapid de facut…)

Am uneori niste senzatii stranii si inexplicabile cum ca anumite lucruri trebuie sa fie cum simt eu, si nu doar ce e legat de mine, ci si de altii, si poate de obiecte, adica numai intr-un anumit fel, si daca sunt altfel, e clar ca e ceva in neregula cu ele ; daca ma pune cineva sa explic nu pot sa-i zic ceva concret si clar suna a nebunie dar in capul meu au o logica f explicabila, e un fel de intuitie amestecata cu ce cred eu ca tre’ sa fie si cu un plus de … « va fi groaznic daca nu va fi asa ». De multe ori tac si nu-mi dau cu parerea legat de ceva, ma gandesc ca nu vrea toata lumea sa faca ce zic eu si e normal, insa cand vine ziua aia cand mi se spune « mai bine nu taceai » and i’m back to my crazy thoughts. Si tot asa se explica de ce uneori nu vreau sa fac ceva, sau nu vreau sa merg in unele locuri sau nu vreau sa ies cu anumite persoane, stiu ca uneori pot sa pierd, nici nu e vorba de orgoliu, e vorba de o chestie care mi zice sigur sa fac ca mine, ca e cel mai bine.

Gata cu nebunia, azi m-am trezit bine dispusa si cu chef de uitat la poze si am gasit multe, n-o sa ma uit la toate azi ca sa nu-mi epuizez sursa de placere, dar stiam ca am inceput bine cand am dat peste sabin pe net. Don’t know him but i feel nice to have seen his pic.

p.s. si mi canta in cap Billie Meyers - kiss the rain

2nd break gone

still have latte macchiato

frig rau pe balcon azi …

yaaaaaaaaaaaaay friday

azi stateam pe balcon in pauza de masa si ma gandeam ca saptamana viitoare cand vom avea o zi teoretic libera, ar fi super sa mergem sa ne plimbam si sa pozam copaci, care mai de care mai tomnatici. colegii mei ar vrea dar nu se poate sa plecam asa hai hui.

au trecut vreo 3 ore si inca mai visez la asta  …
oricum stiu ca nu e posibil, ca va fi zi libera de facut ceva, dar va trebui sa stam la birou totusi

p.s. si mai visez ca stau pe spate intr-un maldar de frunze uscate care fosnesc sub mine cand ma uit spre cer

…well, i’ll have to say yes for now …

pentru ca ceea ce fac se bazeaza in primul rand pe vorbit cu oamenii; aparent usor, nu?

Sa vorbesti cu oameni si sa mai primesti si bani pentru asta…

Dar daca stai iei procesul de comunicare in sine, sa analizezi discutia pe care o ai cu omul, sa-l pui in fata ta fizic, telefonic sau macar virtual, sa-i analizezi gesturile, respiratiile, punctele de suspensie, smile-urile sau hm-urile, s-ar putea sa mai stai pe ganduri. Oricum, sunt ceva ani de cand am inceput sa-mi dau seama ca-mi place sa vorbesc, uneori stau in metrou si ma uit la oameni si unora chiar imi vine sa le zic ceva, nu neaparat sa-i injur sau sa-i critic, ci doar pur si simplu sa le arunc doua vorbe care poate-i intereseaza, poate nu, poate chiar atitudinea lor ma face sa-mi doresc o reactie verbala. Si totusi n-am sa inteleg niciodata de ce n-o fac si nici n-am s-o fac vreodata ; dintr-un fel de retinere sau obisnuinta in mod tamp inradacinata pana in moalele capului, stiu ca n-am sa fiu in stare sa-i spun direct unui om pe care nu prea il cunosc fie ca-mi place, fie ca ma face sa rad, fie ca e foarte dobitoc. Stiu ca am sa stau si am sa ma gandesc cum sa-l intorc pe toate partile si toate fetele, si am sa-mi imaginez diverse situatii cu sfarsit mai mult sau mai putin tragic, dar cu greu voi avea tupeul sa m-apuc sa-i zic asa exact ce-mi trece prin cap. Si mai stiu ca e teama de reactie, teama de necunoscut si de «ce o sa zica ?! o sa ma creada nebuna… ? » dar, nu-i asa ca daca, odata … fie ti-a scapat sau ai zis ceva, fie ai facut un gest fara sa spui, ai vazut o reactie frumoasa, un zambet sau macar atunci a avut o urmare pozitiva ?

Tre’ sa fi fost asa, si daca n-a fost, sigur va fi, pentru ca eu cred ca pentru fiecare dintre noi e valabil ceea ce urmeaza : someone, someday, will put a smile on my face… 

Bunul simţ

Omul a pierdut măsura justă în toate, dar mai ales a modului în care trebuie să se comporte cu aproapele său. Sînt multe persoane care consideră că, dacă o fiinţă le ajută sau este bună cu ele şi le respectă, ele pot face orice, se pot comporta oricum. De multe ori bunătatea este confundată cu prostia, astfel fiind perceput omul bun de cei lipsiţi de bun simţ.

Atunci când o fiinţă nu înţelege adevărata valoare a unor lucruri, stări, relaţii, sentimente, tinde să-şi piardă bunul simţ şi să desconsidere fiinţa prin care acea graţie s-a manifestat. În spatele unei mari graţii se ascunde şi o mare încercare, deoarece în momentul când ţi se dă, ţi se cere şi să te transformi. Deseori o mare graţie este ocultată, ascunzându-se în spatele unor fiinţe sau situaţii diferite de tot ceea ce ne imaginăm că ar trebui să fie. Aceasta pentru că sistemul de valori divin este diferit de sistemul de valori uman. Starea de bun simţ ne poate ajuta să avem discernământ în aprecierea corectă a realităţii.

În esenţă, starea de bun simţ este o stare de empatie la nivel afectiv, dublată de o stare de comuniune cu Dumnezeu. Ea poate fi exprimată foarte bine prin zicala: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Cu ajutorul bunului simţ empatizezi cu cel de lângă tine şi astfel ştii cum să te comporţi cu o fiinţă fără a o răni şi fără a o face să sufere. Ştii cum să o ajuţi în mod tăcut şi fără zarvă, simţindu-i starea sufletească şi dăruindu-i mai mult decât dărui de obicei. Dacă ajutorul nostru pentru ceilalţi îl oferim în primul rând lui Dumnezeu, vom primi atunci binecuvântarea Sa neîncetată, manifestată în cele mai frumoase feluri şi care ne va îmbunăţi viaţa pe toate planurile.

Starea de bun simţ nu exclude luarea unor măsuri drastice, chiar severe atunci când situaţia o cere. Bunul simţ înseamnă să ai discernământ în ceea ce faci, să găseşti măsura justă, să ajungi să dai fiecăruia ceea ce merită.

De asemenea, starea de bun simţ este strâns legată de starea de umilinţă. Fiinţele orgolioase, care nu au starea de umilinţă în faţa Divinităţii, nu manifestă nici starea de bun simţ, deoarece orgoliul le orbeşte şi le face să piardă măsura justă a tuturor lucrurilor.

Starea de bun simţ este generată de o stare de iubire profundă. În momentul în care sufletul se deschide în faţa iubirii, bunul simţ apare ca o manifestare exterioară a acestei stări interioare.

Mi-a fost greu mereu sa recunosc ca mi-era dor de el, ignoram mereu ce simteam si cat imi lipsea datorita faptului ca numai eu eram vinovata de plecarea lui. Eu voisem sa ne despartim, eu il indepartasem si hotarasem ca ne e mai bine separat, insa, din pacate dupa nenumarate rateuri si intalniri cu diferite experiente nereusite, realizasem ca imi implinea sufletul, ca aveam nevoie de el, ca-l simteam aproape chiar si la 1000 km,  si ca intrunea de departe placerea mea de a simti omul iubit aproape si departe, cald si rece, safe and sound si unic pentru intotdeauna.

N-am stiut niciodata sa-l apreciez, nici sa realizez lucrul asta la timpul potrivit, n-am putut nici sa intind mana catre el cand eram singura lui sansa de salvare, n-am fost in stare nici in ultima clipa sa ma recunosc slaba, naiva si vulnerabila atunci cand era cazul. Am stiut sa profit prea putin de prezenta lui in viata mea, am vrut sa iau din « noi » numai ce ma interesa in mod egoist fara sa ma gandesc ca e mereu vorba de 2, si ca doi devin « 1 » tot prin noi , prin ceea ce simtim si ne dorim unul altuia, unul prin celalat ; din pacate am inteles prea tarziu ca ma vroia si ca insemnasem mult pentru el, abia dupa ce ma hotarasem ca ceva nou avea sa-mi ofere sigur ceva mai mult si mai bine.

Greseam enorm si regret si azi ; da … mi-a luat mult sa inteleg exact ce simt si mai ales cum simt, mi-a luat si mai mult sa recunosc cat mi-a lipsit, si probabil o sa-mi ia o viata sa inteleg si sa platesc pentru greselile pe care le-am facut fata de singurul om care m- a facut vreodata sa ma simt iubita.

Se apropie ziua lui si mi-am amintit din nou de el, caci stiu ca in fiecare an ma bantuie nostalgii legate de un « noi » demult apus, dar e primul an cand sunt in stare sa ma pun fata in fata cu ce simteam si ce simt si azi fata de un capitol din viata mea pe care l-am incheiat brusc si inconstient, pe care l-am plans cu lacrimi amarui si care va ramane pururi nestins in sufletul meu. El e bine acum, chiar implinit undeva departe, are o noua viata, o noua familie, iar eu imi adun in pumni una cate una, greselile facute de-alungul timpului, promitndu-mi mereu ca imediat ce voi termina de platit toate politele, voi schimba totul.

Sunt naiva….stiu, nu hotaram noi ce si cat ne e bine sau rau si nu hotaram noi mereu ce traim si ce simtim, dar uneori sta in puterea noastra sa ne recunoastem fericiti, iubiti, invinsi sau pierduti. Oare de ce n-o facem ?!?

Nu sunt in depresie si nici nu-mi vine sa plang, dar e tot ce mai pot face acum vizavi de amintirea unui om pe care l-am ranit profund si pe care l-am pierdut irevocabil si cu tarzii regrete …i hope it happends once in a lifetime…

ma gandeam ca dupa o saptamana uberbusy la noul job, vineri seara cand nu mai am chef de nimic, ar fi interesant sa gasesc ceva care mi place, fie sa citesc, fie sa vad un film, sa ma relaxez cumva; nu reusesc sa ma calmez asa repede din cauza stressului si nervilor intinsi de toata saptamana, dar incerc, si cu ocazia asta am gasit o poza si un articol care m au facut sa zambesc; de fapt, asta era cel mai important, sa ma faca sa ma gandesc la altceva, si s-a intamplat, de aia sunt aici acum si scriu despre asta.

à bientôt!

i’m angry, i hate tests, the big day will come soon at work and i don t know if i’m prepared.

ce mai primesc eu pe mail:

TOP 10 AL CELOR MAI CONFORTABILE MASINI PENTRU SEX:

1. Volvo Estate (V50/V70)
2. Mercedes Sprinter
3. Volkswagen Camper
4. BMW Seria 3
5. Ford Escort
6. Audi TT
7. Land Rover Discovery
8. Porsche Carrera
9. Volkswagen Golf
10. Ford Focus