my stats

sa vedem cum mai stam: dupa zile de overtime, doua nopti nedormite si stat sa fac raport si excel pentru al doilea interviu, here i was ieri printre bomboane, praline, sucuri si fursecuri, aproape moarta de somn inainte de prezentare. a durat trei sferturi de ora, am primit atat de multe intrebari incat credeam ca nu se mai termina, dupa care am prestat. cand am scapat mi-era atat de somn incat credeam  ca o sa adorm cu capul pe birou. Raluca vroia sa bem vin fiert, din fericire am esuat pe undeva pe lipscani la o bere. Carlsberg ofc. cred ca nu sunt totusi asa trendy daca ma duc la bere in loc de bauturi fancy si fitze. But hey, i really didn’t give a f***. am zis : la naiba cu antibioticele si amigdalita si prezentarile. era totusi ziua mea de nume, chiar daca nu-mi place asa mult, it causes a celebration. at least a little one. dupa asta am plecat acasa, mi-am verificat apelurile pierdute ; erau cam multe, si nu stiu de la cine, oricum multumesc celor care au incercat sa mi ureze ieri una alta, ff dragut. apreciez. am vb doar cu cateva persoane ieri, si cu mama asa la repezeala ; abia ultima data mi-am dat seama ca era si ziua ei. d’ohh. oricum era déjà suparata pt ca maia ii mancase factura de la telefon inainte sa sune pt confirmare. she’s so sweet sometimes. :) de multe ori ma gandesc la ce mi-a spus odata un om intelept : ca atunci cand imbatranim, redevenim de fapt niste copii, adica ne intoarcem la starea initiala, asa se explica faptul ca ne bucuram mult cand primim dulciuri, uitam lucruri, asteptam atentie nemasurata chiar daca nu suntem ff interesanti, si tot asa. cel putin bunicul meu asa e.